Dialog public “Nu uniforma, ci dress code “

Joi, 8 decembrie, la iniţiativa Academiei de Stiinţe a RM, Ministerul Educaţiei a pus în discuţie problema introducerii obligatorii a uniformei şcolare.  La dialogul public, convocat de către doamna viceministru T. Potîng, au fost prezente toate părţile interesate, mai puţin cei de la Academia de Ştiinţe propriu-zisă.  La masa rotundă s-au găsit reprezentanţi ai părinţilor, printre care şi Dna Valentina Sandu, şefa Centrului Adolecenţilor şi mentor al CLCT, care a avut şi el doi delegaţi, reprezentanţi ai ME, UNICEF, Centrului « Neovita », Centrului pentru Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului, AO « Ionel », de asemenea : 2 directori de şcoală, un vice-director pentru educaţie, şefa DGETS Hînceşti, avocatul parlamentar pentru apărarea drepturilor copilului şi un expert psiholog de la USM.  (De menţionat aici că toţi au fost unanim de acord că această problemă este una minoră şi nu face decît să distragă atenţia de la carenţe mai importante ale sistemului educaţional. « Am impresia că suntem ca nişte struţi, care pentru a evita alte probleme, băgăm capul în uniformă» (expertul CIDDC) ;  “legislaţia actuală avantajează pe toată lumea, atît pe cei care vor uniformă, cît şi pe cei care nu vor, iar discuţia mi se pare oarecum forţată” (vice-directorul pentru educaţie, L.T. « Spiru Haret »). )

Raportul de opinii şi poziţii ale vorbitorilor a fost foarte inegal, cu doar 3 persoane care au pledat pentru şi restul- contra.  În susţinerea obligativităţii uniformei au fost aduse urmatoarele argumente :

• Pe plan educaţional :

1. Ar spori disciplina
2. Ar educa un simţ al esteticului şi ar evita vulgaritatea
3. Ar spori sentimentul apartenenţei la un grup
4. Ar mări siguranţa printre elevi
5. Ar elimina discriminarea printre elevi, realizînd, citez: ”o uniformizare a elevilor”.

• Pe plan economic :

1. Ar scuti de nişte cheltuieli în plus pentru vestimentaţie
2. Ar lupta cu economia tenebră (defapt cel mai ciudat argument al zilei)

La celălalt pol, contraargumentele s-au completat reciproc.

• Aspectul educaţional :

S-a pornit de la faptul că uniforma, în esenţa ei, nu este decît un element de brand al instituţiei. « Ea vine să întregească o imagine, o tradiţie », « să etaleze o dragoste şi mîndrie a elevilor pentru instituţia lor ». Dar, în situaţia cînd liceul/şcoala nu are experienţa cuvenită, nici reputaţia corespunzătoare, în cazul cînd calitatea educaţiei oferite este inferioară şi nu satisface elevul, uniforma « nu este colac de salvare ». Imaginea nu se poate consolida printr-un « branding artificial », ci doar prin calitatea serviciului oferit .

De asemenea, majoritatea au susţinut că obiectivele importante precum disciplinarea, educarea etică şi estetică trebuiesc realizate prin metode psiho-pedagogice : conversaţie, convingere, stimulare, exemplu pozitiv, etc. « Elevul nu este disciplinat şi educat prin exterior, ci prin interior . Ori, dacă tot îl disciplinăm, atunci îi dăm o uniformă cu care să nu poată alerga pe coridoare ?! ».

Nici problema discriminării nu ar fi soluţionată prin « uniformizarea elevilor ». Or, ierarhizarea socială se poate face prin multe alte instrumente. Să interzicem atunci accesoriile, genţile, banii de buzunar şi tot ce ar manifesta bunăstarea economică ?? Nu ar trebui, mai curînd, să se formeze toleranţă între diferitele pături sociale?! În definitiv, nu putem rezolva nişte probleme de mentalitate prin chestiuni de vestimentaţie.

Pînă la urmă, haina nu este decît o formă de manifestare a stilului şi gusturilor. N-am putea priva elevii de acest drept, atîta timp cît respect legea “unei aparenţe decente”. Deci, “pentru ce să faci schimări de dragul schimbărilor” ?!

• Aspectul economic

Acest capitol a devenit, în mod deosebit, motiv de controverse şi chiar nedumerire.

Costul unei uniforme variază de la 500 la 1000 lei (doar sacou-pantalon/sacou-fustă), plus costul pentru cămaşă, încălţăminte potrivită ţinutei clasice şi pardesiuri/paltoane adecvate (să nu fie mai scurte decît sacoul). Bineînteles, un om care ţine la igienă şi aspectul său exterior îngrijit, nu poate să-şi procure o singură uniformă. Trebuiesc minim două cotidiene şi o ţinută de sărbătoare. Dar, pe lîngă şcoală, mai avem nevoie şi de haine obişnuite, pentru stradă sau ceremonii. Atunci, haideţi să facem lista celor anual îşi pot permite asemenea cheltuieli pentru haine! Nu putem obliga părinţii la asemenea sarcini dificile, ipocrit spunînd « că-i scutim de cheltuieli în plus ». Să fim serioşi, RM nu se află într-o situaţie economică potrivită pentru aşa ceva.

• Aspectul legislativ

Cuvîntul obligatoriu în legislaţie atrage după sine cuvîntul sancţiune. Şi oare e normal să pedepseşti cetăţeanul pentru că nu vrea sau nu poate să-şi permită achiziţionarea unei uniforme?!

În concluzie, majoritatea prezentă a sugerat explicitarea sintagmei dualiste de „aspect decent” şi delegarea deciziei despre uniformă administraţiei instituţiilor. Doamna viceministru a conchis prin a reitera că, „obligînd elevii să poarte uniformă, lezăm mult drepturile acestor. Şi nu este cazul s-o facem”.

În speranţa că niciodată nu va fi cazul să se lezeze drepturile cetăţeneşti, am plecat de la masa rotundă fără să înţelegem de unde atîta subită deschidere  din partea presei autohtone (echipele unor 11-12 posturi de televiziune şi radio, atîtea am numărat), pentru o discuţie pe care, inclusiv, ME o considera aproape lipsită de importanţă. Uniforma nu va fi introdusă şi nici nu se plănuia introducerea ei!

Nu uniformă, ci dress code-Social-JurnalTV – Prima televiziune de stiri din Republica Moldova.

Felicia  Russu