Curtea înţelepciunii literare…

Cu dedicație scumpului poet Adrian Păunescu-părintele tuturor părinților lumii

,,Ochii  țărânei plâng mormântul…”

Azi crinul din mine îşi strânge petala

Şi zboară cu vântul durerei suspin,

Spre chipul de ceară, veghind printre îngeri

Cu sufletul viu de om și român…

 

Mai dulce-n durere ca tine în lume

Pe lemnul crucii, nu s-a țesut sânge de neam

Și nimeni în vers nu a plâns răstignirea

Basarabiei sfinte cu chipul de dac.

 

În zi frate-soare, noaptea  soare al beznei

Tu, lumină divină cu scântei de cuvân t

Adună-ți în ceruri făcliile lirei

Și lasă Cenaclul să-nceapă de Sus.

 

Căci, întunecata frunte a tristei Românimi

Își deapănă-ncrețirea gândind că n-o să vii…

Și norii furtunii pe chipu-i se-agață,

Pictând în priviri o mare de lacrimi…

 

Azi trist ă  îmi cântă pana-ntre deget….

Cu nota-ncerneală vibrând în cuvânt.

Dacă în lume aș  fi  un ochi de țărână

La mormântul tău, aș alege să plâng…

Adio!!!!

Crina Popescu

—————————————————————————————————————————————————————

In memoriam Adrian Păunescu

Schimbi cerul cu pămîntul

Şi laşi să  curgă lacrimi

Asupra trupu-i rece,

Ce azi în nemurire trece.

 

Te înalţi la  ceruri,

Şi-acolo întîlneşti

Toţi oamneii de suflet,

Pe  toţi care-i iubeşti.

 

Dai mîna cu Vieru, prieten devotat,

Vă aşezaţi alături să staţi un pic la  sfat.

Demult nu vă  văzură-ţi , aveţi ce împărţi,

Durere nu mai este, acum puteţi zîmbi.

 

Acolo sus, vedeţi voi,  unirea celor două

Surori fară de mamă, atît de  drage  vouă.

Ne părăseşti Maestre, preferi să pleci pe  veci

Acum şi-ntotdeauna  de sus o să ne  judeci.

 

Nu-ţi spun adio, de fapt nici n-ai murit,

Cum poţi muri cînd eşti de  toţi iubit.

Ai fost hulit  de mulţi, dar toţi  te-au  preamărit

Nu punem Punct aici, nu a luat sfîrşit…

 

La revedere Adriane! Prefer aşa să-ţi spun

Iar lacrimile pe faţă  încet, încet se-adun.

Ne laşi adîncă rană şi pleci, nimic nu spui

Suntem orfani de  tată, suntem a nimănui…

(Bumbu Doina)

———————————————————————————————————————————————————–

Piesa umană

In ochiul furtunii, destinul e casă

Stăpânul sunt eu, efemer și pustiu

Vecinul mi-e terra lipsită de oaspeți

De-acei cu trupul uscat, și  cu sufletul viu….

 

În ochiul planetei, sunt om și nimic-

Simbolul teluric din viețile sale

Pe geana lui caut, puteri să ridic

Iubirea, cazută-n neștirea umană…

 

Spre gândul hârtiei poet mă numesc-

Minarul ce scoate cristalul afară,

Crescut cu lucirea din liră-n cuvânt

Și arde în scrieri cu pana pe coală…

 

Destinul, simbolul, poetul, minarul

Fățarnicul, lașul, mândrul din vârf

Aceasta e piesa actorului searbăd

Când scena-i privită cu ochii de Sus…

Crina Popescu

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Vis de  dragoste

Din pana albă a aripii de înger
şi din mireasma florilor de-aster,
Se naşte dragostea eternă
Acolo sus, într-un palat din cer

Coboară pe pămînt şi împarte fericire
Binecuvîntînd pe cei îndrăgostiţi
Şi le doreşte decît numai iubire
Ca să rămînă mereu aşa uniţi

Doi oameni- o singură cărare
Pe drumul vieţii lung şi-n tortocheat
Două destine- şi doar o sărutare
şi tot cei rău pe loc s-a şi uitat

doi îngeri sub ploi de stele căzătoare
azi nunta lor sărbătoresc
părinţii lor zîmbesc,dar în adîncul inimii îi doare
căci a sosit momentul şi pleacă din cuibul părintesc.

(Bumbu Doina)

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Odă Limbii Române

Prin condei, sărut eu  limba noastră cea română
Mînjită cu funingine, bătută cu ţărînă.
Trecut-au anii, dar tot frumoasă eşti
Prin Eminescu şi  Vieru  mereu  o să trăieşti.

Eşti praf de muză în suflet de poet
Înger păzitor al neamului romano-get
Eşti dorul de patria străbună
Eşti doina ce-n codri încă mai răsună.

O, Limbă, mă-nchin în faţa ta şi-ţi  cer iertare
Din numele întregului popor
Că te-am stîlcit, călcîndu-te-n picioare
Ne-ascultînd durerea din scumpu-ţi glăscior.

Dacă aş putea să-ţi dăruiesc castele
Ba chiar pămîntul şi cerul plin cu stele
Dar ştiu  precis că vrei doar numai una
Să ne iubim noi LIMBA,PATRIA şi  MUMA.

(Bumbu Doina)

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Gînduri

știi a minți atit de rafinat

Și-a strecura speranțe

Azi ma rog sa fii uitat

Iar miine iti voi cadea in brate

Ma pierd in ochii tai mareti

Ma regasesc in soapte
Sarutul tau- aroma tainelor dulceti

E drogul meu  de zi, e drogul meu de noapte.

Blestem acele clipe cind totul iti iertam
Blestem acele zile in care te iubeam
detest un simpu lucru- indeferenta ta
și ma detest pe mine căci nu te pot uita….

(Bumbu Doina)

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Propriul univers

Privesc la cer, la miile de stele
și din dorințe,  eu constelații fac.
mă pierd în amintiri și lacrimile mele
pe loc in perle se prefac.

Te-aș vrea alături, în galaxia noastră,
să ne creăm al nostru univers
să fim doar noi în seara cea albastră
și restul să se transforme în vers….

Să ne iubim sub ploi de stele căzătoare,
să îmi șoptești  la infinit că mă iubești,
căci doar cu tine viața mea are valoare
iar martori imi sunt  măreții aștri cerești…

(Bumbu Doina)

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Amintirea

Ma pierd în adîncul amintirilor
și nu găsesc ieșirea.
Să evadez nu pot
Ceva mă ține-
Cătușele ruginite ale trecutului.
Sa strig- sunt mută..
mi-am pierdut glasul
spunîndu-ți de un infinit de ori
ca te iubesc…
Să vad sunt oarba,
Spectrul de culori mi s-a redus
la negru, alb și cenușiu…
Să sper – nu am curaj,
Am fost prea des dezamăgită.
Speranta nu mai am,
Nu stiu cei aia…
Sa fie un drog care,
te face sa te simti mai bine,
iar apoi trezindu-te din euforie
să-ți dai seama ca e doar un vis???
Nu.. nu am nevoie de ea
Vad o umbra…
O umbra care cindva mi-a fost atit de draga.
Sa fii chiar tu?
Nu cred, e prea banal..
Tu mi-ai oferit acest rai sumbru
Si apoi m-ai parasit. Lasîndu-ma singură
Printre lacrimi, griji si dureri…
Ma pierd in adincul amintirilor
Care cindva ma faceau fericita…

(Bumbu Doina)

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Cuvîntul

Pe margina de drum

Statea uitat  cuvintul.

Privea atit de trist

Dar nimeni nu-l lua in seama.

Treceam pe alaturi

Si ceva ma facut sa ma aplec

Poate muza, sau poate puterea lui.

Am sters praful de pe el.

Ca sa-i readuc valoarea de alta data

Maturasem  gunoaiele aruncate de cei din  jur

Caci stirbea din frumusetea lui

Si nici macar, nu ii erau prieteni.

Am luat o foaie, si l-am pus atent pe ea.

Acasa  il spalasem cu apa sfintita

Semana cu  un ritual ca si botezul

Apoi l-am invelit  in cel mai gingas prosop

Numit vers si el mi-a zimbit cu o rima…

(Bumbu Doina)

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Reflecţii

Afara ploua…
Si cine stie,poate
Imi va stropi si sufletul,
v-a linisti potopul
in care arde el.
Voi lasa sa curga siroaie
Suferintele ce ma apasa…
Tristetia ce ma copleseste
Si lacrima ce ma omoara..
Voi sterge indoiala
Si voi sadi increderea,
Ca mai apoi sa infloreasca dragostea.

(Bumbu Doina)

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………